
În episodul 7 al podcastului Zi de Bine, vorbim cu Mirela Oprea - „manager de visuri" - despre obstacolele care stau în calea împlinirii visurilor noastre, dar și despre resursele pe care le avem pentru a le da aripi.
Jun 28, 2021
33 min

În acest episod vorbim cu Florin Georgescu, cel care a mers cu bicicleta în tandem din București până la Londra. Același Florin care a stabilit un record de viteză pe un aeroport din România. Același care a înființat un club de sport și un ONG unde organizează tabere pentru copii, în afara jobului full time. Același care te bate la șah fără probleme. Un mic detaliu: Florin nu vede. Asta nu-l împiedică însă să ducă o viață independentă și împlinită.
May 20, 2021
31 min

Dacă îi întrebi pe colegii săi din trupa de teatru PlayHood, Marian, zis „spiridușul electric” sau mai simplu, „crețu”, este acuzat de port de carismă și folosirea bunului simț. E asta o ciudățenie în Ferentari? Ne spune chiar el, într-o depănare de amintiri și învățăminte care nu te lasă să-i ghicești vârsta fragedă.
Mar 25, 2021
25 min

Ionuț Oprea este actor profesionist. Și de mai bine de șapte ani face teatru și educație alternativă cu zeci de copii în cadrul Asociației Ferentari, pe care a înființat-o alături de Mădălina Dorobanțu. Dar Asociația e mai mult decât un ONG, e o familie, iar Ionuț a dovedit-o din plin când s-a mutat în Ferentari pentru a putea fi mai aproape de copii! În acest episod al podcastului Zi de Bine, ne vorbește despre copiii din cartier, dincolo de mituri și de știrile de la ora 17.00.
Mar 18, 2021
32 min

De la an la an, numărul de fete minore din România traficate în străinătate crește. Cifrele oficiale vorbesc despre mii de cazuri. Larisa este doar unul dintre ele. În acest episod, ea povestește cum a ajuns să fie traficată, cum a scăpat și cum reușește să meargă mai departe.
Feb 16, 2021
44 min

Anastasia, 17 ani, ne spune cum e relatia ei cu parintii si cum e viata ei si a colegilor ei in pandemie. Unde se simt tinerii nedreptatiti si ce ar putea parintii sa faca.
Yolanda Cretescu, psiholog clinician si psihoterapeut, priveste relatia parinte-copil prin lupa experientei si expertizei sale si le poate da parintilor de adolescenti uneltele de care au nevoie pentru a intelege mai bine ce ar fi de facut.
Jan 28, 2021
44 min

Interviu cu Ilinca Păun, mama Georgiei - o adolescentă acaparată de depresie.
Jan 22, 2021
36 min
