
Orbital Matter este un startup din Polonia, iar unul dintre cofondatori este român. Startup-ul fondat de Jakub Stojek și Robert Ihnatisin dezvoltă o tehnologie avansată de imprimare 3D în spațiu, iar soluția lor are potențialul de a transforma industria spațială. Mai ales că scopul lor pe termen lung este de a furniza soluțiile pentru construirea de structuri mari în spațiu, cum ar fi baze lunare sau stații spațiale avansate.
Oct 15, 2025
57 min

Andrei Onel a fondat Peermetrics, o companie activă pe nișa WebRTC, adică Web Real-Time Communication, un proiect open source care permite comunicarea în timp real prin video, audio, precum și partajarea de date direct între browsere web și dispozitive, în 2021. În iulie a anunțat vânzarea firmei către un jucător mai mare de pe aceeași nișă. Am discutat cu el după tranzacție despre negocierea unui exit, dar și despre noul său proiect AskManu.
Oct 13, 2025
44 min

Deltia este un startup născut în Germania. Asta nu-l împiedică, totuși, să aibă și ADN românesc. Silviu Homoceanu este cofondator și CTO, doctor în computer science și omul din spatele tehnologiei care ajută fabricile să funcționeze cu mai puține erori. Soluția Deltia funcționează pe principiul unui ”creier digital” capabil să observe și să înțeleagă procesele din fabrică 24/7, oferind managerilor date concrete pentru a identifica blocajele și a optimiza producția.
Oct 11, 2025
58 min

Succesul unui startup nu este dat, paradoxal, doar de ideea cu care pornește, ci în special de oamenii din echipă, mentalitate și perseverență, sunt de părere Mihai Naș și Emmett King, angel investors și reprezentanți ai rețelei de investitori Transylvania Angels Network. Din punctul lor de vedere, antreprenoriatul este o călătorie plină de încercări și lecții, iar eșecul trebuie privit ca un pas important spre succes.
Oct 10, 2025
1 hr 4 min

AI-ul transformă rolul de product manager în companii. Pe măsură ce crearea de producție se face prin vibe coding, un product manager capătă alte skill-uri. Cu toate acestea, e o lume provocatoare pentru cei la început de drum. Despre aceste lucruri am discutat cu Radhika Dutt, autoare a cărții Radical Product Thinking și speaker la PROW Conference 2025 de la Timișoara pe 24 octombrie.
Oct 9, 2025
32 min

Camelia Drăgoi conduce filiala locală a Fondului European pentru Investiții, cei de la care vin bani dinspre Comisia Europeană și Guvernul României pentru startup-uri. Am discutat cu ea despre un moment important - fondul Innovation Romania. Fondul European de Investiții (FEI) și Guvernul României au lansat apelul pentru selecția echipelor de management care vor administra noi fonduri de transfer tehnologic, accelerare și co-investiții, cu un buget total de 100 milioane euro. Fondurile de investiții vor fi finanțate prin intermediul fondului de fonduri Innovation Romania.
Sep 17, 2025
38 min

Startup-ul Planable, fondat de Xenia Muntean, Vlad Caluș, Nicu Gudumac și căruia i s-a alăturat Miruna Dragomir din postura de cofondatoare a fost achiziționat de către SE Ranking, companie din domeniul optimizării pentru motoarele de căutare, SEO. Planable a fost fondat în 2016 și principalul produs este unul dedicat agențiilor și brandurilor pentru optimizarea postărilor din social media. Ce urmează pentru Planable ca brand și va rămâne echipa de fondatori în companie?
Aug 5, 2025
33 min

Ciprian Borodescu, antreprenor care a cofondat startup-ul MorphL, vândut ulterior către francezii de la Algolia, a părăsit anul acesta compania care i-a cumpărat startup-ul. Într-o nouă formă de "sabatic”, Ciprian s-a alăturat fondului de investiții Underline Ventures ca Entrepreneur in Residence. Ciprian caută să ajute startup-urile nu doar atunci când e ușor, ci chiar atunci când contează. Despre acest parcurs am discutat cu el în timpul unui interviu.
Aug 4, 2025
55 min

Bogdan Axinia a fost pentru mult timp „Bogdan de la eMAG”, în diferite roluri, ultimul fiind cel de coordonator al diviziei de investiții numite eMAG Ventures. După finalizarea tranzacției de vânzare a Profitshare către 2Performant, Bogdan și-a încheiat activitatea în eMAG și a luat-o pe cont propriu ca investitor, dar și ca un consultant pentru ONG-uri. Despre parcursul său viitor în lumea startup-urilor am discutat la podcastul start-up.ro.Bogdan Axinia a lucrat 11 ani în eMAG, cel mai mare jucător de ecommerce din România. A dezvoltat acolo zona de marketplace, tehnologie, iar timp de 3 ani a fost Managing Director al brațului investițional al companiei, eMAG Ventures. A fost implicat în tranzacții precum achiziția Tazz, dar și vânzarea companiei către gigantul Wolt, Sameday, Flip.ro, dar și vânzarea Profitshare.
Jul 9, 2025
38 min

54 de companii colaborează cu acceleratorul Orange Fab din 2017 până-n prezent. Ele nu primesc finanțare, ci colaborare și acces la o bază de clienți. Ana Ciobanu coordonează programele de inovație din cadrul Orange Romania și am discutat de curând cu ea despre implicarea în comunitatea, dar și modul în care startup-urile ajută într-un proiect de 5G în Delta Dunării. De asemenea, Orange e un partener tradițional pentru Innovation Labs. Episodul de astăzi este susținut de către Unicredit. Ești IMM și vrei pachetul MicroStar? Intră aici 🔴 http://ic2.link/uiSX6
May 12, 2025
34 min
Load more
