Printr-o întorsătură ironică, în peisajul sonor al străzilor Bucureștiului, vânzătorul ambulant a fost înlocuit de cei care nu mai vând nimic, ci colectează fier vechi, pe care îl vând apoi altora ca să îl ducă la topit. Chemarea pe care și-au perfecționat-o iaurgii sau geamgii de odinioară este însă la fel de stilizată și acum, iar vocile care anunță această ocupație folosesc strada ca pe o scenă, pe care intră efemer pentru un maxim de impact dramatic. Libretul este simplu, iar această piesă le este dedicată. Ea se prezintă fără o formă finală; există doar un punct fix, locul din care e facută înregistrarea.