Precept Ministries România
Precept Ministries România
Precept Ministries România
Misiunea noastră este zidirea sufletească a oamenilor în Cuvântul lui Dumnezeu Viziunea noastră este să formăm ucenici demni de urmat ai lui Isus Hristos, prin studiul inductiv al Bibliei, având o concepţie biblică despre lume şi slujind cu credincioşie biserica, prin puterea Duhului Sfânt. Scopul Precept Ministries Eurasia este să ducă întotdeauna oamenilor, de pretutindeni, oriunde s-ar afla, indiferent de limbă și vârstă, un singur mesaj - Biblia, și o singură metodă - studiul inductiv, spre slava lui Dumnezeu!
Puterea rugăciunii îl schimbă pe cel bolnav | Lecția 14 din cursul Iacov
Iacov. Lecția 14 Află prin acest mesaj ce este rugăciunea credinței? Cum să știi că atunci cânt te rogi Dumnezeu te ascultă? Află ce trebuie să faci ca rugăciunea ta să fie bine primită înaintea Domnului Dumnezeu! ------------------- Epistola sobornicească a lui Iacov Tema cărții: Credința fără fapte este zadarnică  Curs predat de Costel Oglice Epistola lui Iacov face parte din cele 27 cărți ale Noului Testament abordând subiecte ce țin de practica credinței creștine. Și anume: Cum să te rogi? Care este rolul Scripturilor în viața creștinului? Cum să reușești în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu? Cum să eviți fățărnicia? Cum se raportează faptele la credința și mântuirea creștinului? Cum să ai îndelungă răbdare? Care este diferența dintre încercări și ispite? Ascultând lecțiie audio vei primi răspuns la toate aceste întrebări. http://precept.md/2016/11/23/iacov/
Apr 8, 2020
49 min
Când ești la strâmtorare El dă un har și mai mare | Lecția 13 din cursul Iacov
Iacov. Lecția 13 Care este pulsul vieții tale de credință? Dacă răspunzi și te simți doar așa și așa, la ce folos îți este credința pe care o ai? Dumnezeu dă celor ce sunt ai Lui un har și mai mare ca să învingă starea de așa și așa. Lasă ca Dumnezeu să scrie pe inima ta de carne pe care ai primit-o , Cuvântul Său ca să îți dea un Har și mai mare. ------------------- Epistola sobornicească a lui Iacov Tema cărții: Credința fără fapte este zadarnică  Curs predat de Costel Oglice Epistola lui Iacov face parte din cele 27 cărți ale Noului Testament abordând subiecte ce țin de practica credinței creștine. Și anume: Cum să te rogi? Care este rolul Scripturilor în viața creștinului? Cum să reușești în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu? Cum să eviți fățărnicia? Cum se raportează faptele la credința și mântuirea creștinului? Cum să ai îndelungă răbdare? Care este diferența dintre încercări și ispite? Ascultând lecțiie audio vei primi răspuns la toate aceste întrebări. http://precept.md/2016/11/23/iacov/
Apr 8, 2020
52 min
Ce cauți în viață, prietenia Domnului sau a lumii? | Lecția 12 din cursul Iacov
Iacov. Lecția 12 Vrei să aflii ce înseamnă a fi prieten cu lumea? Ce este prietenia cu Domnul? Adâncește-ți privirile prin această lecție în Cuvântul lui Dumnezeu, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fata ca să poți înțelege și aplica învățăturile Sale. ------------------- Epistola sobornicească a lui Iacov Tema cărții: Credința fără fapte este zadarnică  Curs predat de Costel Oglice Epistola lui Iacov face parte din cele 27 cărți ale Noului Testament abordând subiecte ce țin de practica credinței creștine. Și anume: Cum să te rogi? Care este rolul Scripturilor în viața creștinului? Cum să reușești în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu? Cum să eviți fățărnicia? Cum se raportează faptele la credința și mântuirea creștinului? Cum să ai îndelungă răbdare? Care este diferența dintre încercări și ispite? Ascultând lecțiie audio vei primi răspuns la toate aceste întrebări. http://precept.md/2016/11/23/iacov/
Apr 8, 2020
49 min
Cum să-ți înfânezi limba? | Lecția 11 din cursul Iacov
Iacov. Lecția 11 De unde știm dacă credința ne este de vre-un folos? Putem găsi răspuns la această întrebare - după vorebele pe care le rostim. Vei ști dacă ești sănătos în credință dacă nu ai pe limbă pizmă, duh de ceartă, tulburare și tot felul de fapte rele. Din prisosul inimii vorbește gura, află cum poți pune frâu limbii și cum trebuie să vorbească un creștin ca să aducă folos celor din jur. ------------------- Epistola sobornicească a lui Iacov Tema cărții: Credința fără fapte este zadarnică  Curs predat de Costel Oglice Epistola lui Iacov face parte din cele 27 cărți ale Noului Testament abordând subiecte ce țin de practica credinței creștine. Și anume: Cum să te rogi? Care este rolul Scripturilor în viața creștinului? Cum să reușești în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu? Cum să eviți fățărnicia? Cum se raportează faptele la credința și mântuirea creștinului? Cum să ai îndelungă răbdare? Care este diferența dintre încercări și ispite? Ascultând lecțiie audio vei primi răspuns la toate aceste întrebări. http://precept.md/2016/11/23/iacov/
Apr 8, 2020
47 min
Care sunt faptele credinței? | Lecția 10 din cursul Iacov
Iacov. Lecția 10 Iacov definește credința care se arată prin fapte. Dumnezeu pedepsește și răsplătește pe fiecare după faptele lui. Află cum poți avea o credință roditoare, o credință autentică, însoțită de fapte ce dovedesc și adeveresc mântuirea ta. ------------------- Epistola sobornicească a lui Iacov Tema cărții: Credința fără fapte este zadarnică  Curs predat de Costel Oglice Epistola lui Iacov face parte din cele 27 cărți ale Noului Testament abordând subiecte ce țin de practica credinței creștine. Și anume: Cum să te rogi? Care este rolul Scripturilor în viața creștinului? Cum să reușești în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu? Cum să eviți fățărnicia? Cum se raportează faptele la credința și mântuirea creștinului? Cum să ai îndelungă răbdare? Care este diferența dintre încercări și ispite? Ascultând lecțiie audio vei primi răspuns la toate aceste întrebări. http://precept.md/2016/11/23/iacov/
Apr 8, 2020
48 min
De unde știi că ai credință? | Lecția 9 din cursul Iacov
Iacov. Lecția 9 Dumnezeu ne arată prin Cuvântul Său cum arată o credință adevărată. Ca să nu ajugi să te înșeli pe tin însuți în ce privește credința, analizează-ti viața de credință în lumina acestei lecții. Află ce înseamnă cu adevărat a crede în Dumnezeu! ------------------- Epistola sobornicească a lui Iacov Tema cărții: Credința fără fapte este zadarnică  Curs predat de Costel Oglice Epistola lui Iacov face parte din cele 27 cărți ale Noului Testament abordând subiecte ce țin de practica credinței creștine. Și anume: Cum să te rogi? Care este rolul Scripturilor în viața creștinului? Cum să reușești în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu? Cum să eviți fățărnicia? Cum se raportează faptele la credința și mântuirea creștinului? Cum să ai îndelungă răbdare? Care este diferența dintre încercări și ispite? Ascultând lecțiie audio vei primi răspuns la toate aceste întrebări. http://precept.md/2016/11/23/iacov/
Apr 8, 2020
42 min
Este relegiunea ta zadarnică sau folositoare? | Lecția 8 din cursul Iacov
Iacov. Lecția 8 Prin această lecție vei putea descoperi cum arată o religie adevărată. Cuvântul religiunenu se referă la un ceremonial religios care se practică într-o biserică anume, ci Iacov folosește acest termen ca să ne arate practica credinței zi de zi. Iacov ne scrie cum arată o religie curată și neîntinată, și ce rezultat produce în inima celui ce este credincios. ------------------- Epistola sobornicească a lui Iacov Tema cărții: Credința fără fapte este zadarnică  Curs predat de Costel Oglice Epistola lui Iacov face parte din cele 27 cărți ale Noului Testament abordând subiecte ce țin de practica credinței creștine. Și anume: Cum să te rogi? Care este rolul Scripturilor în viața creștinului? Cum să reușești în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu? Cum să eviți fățărnicia? Cum se raportează faptele la credința și mântuirea creștinului? Cum să ai îndelungă răbdare? Care este diferența dintre încercări și ispite? Ascultând lecțiie audio vei primi răspuns la toate aceste întrebări. http://precept.md/2016/11/23/iacov/
Apr 7, 2020
53 min
Cum poți învinge ispita? | Lecția 7 din cursul Iacov
Iacov. Lecția 7 Exită o cale ca să te împotrivești ispitei și să nu te lași prins de ea. Prin această lecție vei învăța cum să te împotrivești ispitei și vei vedea că depinde de tine să te lași prins de ispită sau nu. ------------------- Epistola sobornicească a lui Iacov Tema cărții: Credința fără fapte este zadarnică  Curs predat de Costel Oglice Epistola lui Iacov face parte din cele 27 cărți ale Noului Testament abordând subiecte ce țin de practica credinței creștine. Și anume: Cum să te rogi? Care este rolul Scripturilor în viața creștinului? Cum să reușești în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu? Cum să eviți fățărnicia? Cum se raportează faptele la credința și mântuirea creștinului? Cum să ai îndelungă răbdare? Care este diferența dintre încercări și ispite? Ascultând lecțiie audio vei primi răspuns la toate aceste întrebări. http://precept.md/2016/11/23/iacov/
Apr 7, 2020
58 min
De unde vine ispita? | Lecția 6 din cursul Iacov
Iacov. Lecția 6 Ispitele vin din lăuntrul omului, cu voia lui. Dacă permiți ispitei loc în viața ta, ea te va duce la păcat, iar păcatul aduce pedeapsa și moartea. Dacă dorești să afli cum poți fi buritor și să stăpânești asupra ispitelor, audiază această lecție care este vitală pentru viața fiecarăui creștin. ------------------- Epistola sobornicească a lui Iacov Tema cărții: Credința fără fapte este zadarnică  Curs predat de Costel Oglice Epistola lui Iacov face parte din cele 27 cărți ale Noului Testament abordând subiecte ce țin de practica credinței creștine. Și anume: Cum să te rogi? Care este rolul Scripturilor în viața creștinului? Cum să reușești în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu? Cum să eviți fățărnicia? Cum se raportează faptele la credința și mântuirea creștinului? Cum să ai îndelungă răbdare? Care este diferența dintre încercări și ispite? Ascultând lecțiie audio vei primi răspuns la toate aceste întrebări. http://precept.md/2016/11/23/iacov/
Apr 7, 2020
57 min
Pe cine iubește Domnul pe acela pedepsește | Lecția 5 din cursul Iacov
Iacov. Lecția 5 Încercările care sunt trimise în viața noastră sunt ca să ne arate că suntem iubiți de Dumnezeu. Pedeapsa Sa este ca să ne îndrepte, ca să nu cădem de oboseală pe dum și să fim plăcuți Lui. Numai cine nu este fiu nu are parte de încercări. Bucură-te dacă ai parte de încercări! ------------------- Epistola sobornicească a lui Iacov Tema cărții: Credința fără fapte este zadarnică  Curs predat de Costel Oglice Epistola lui Iacov face parte din cele 27 cărți ale Noului Testament abordând subiecte ce țin de practica credinței creștine. Și anume: Cum să te rogi? Care este rolul Scripturilor în viața creștinului? Cum să reușești în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu? Cum să eviți fățărnicia? Cum se raportează faptele la credința și mântuirea creștinului? Cum să ai îndelungă răbdare? Care este diferența dintre încercări și ispite? Ascultând lecțiie audio vei primi răspuns la toate aceste întrebări. http://precept.md/2016/11/23/iacov/
Apr 7, 2020
55 min
Load more