Mâncatul emoțional este, pentru majoritatea dintre noi, destul de familiar. Nu avem nevoie de multe cuvinte pentru a-l recunoaște. Știm că emoțiile intense și stresul influențează relația cu alimentația. Studiile confirmă că acest tipar, de a mânca mai mult decât are nevoie corpul, ca răspuns la emoții intense este frecvent pentru majoritatea dintre noi și estimează că între 55% si 75% dintre persoane apelează la acest tipar. Deși există explicații diverse legate de aceste alegeri, de cele mai multe ori automate, un studiu meta-analitic publicat recent a confirmat faptul că mâncatul emoțional apare ca răspuns la emoțiile inconfortabile în special în rândul persoanelor care urmează diete restrictive.  În perioada pandemiei s-au derulat mai multe studii care au explorat tocmai această relație, dintre stilul alimentar și viața emoțională. Unul dintre acestea, derulat în Italia a arătat că mâncatul emoțional a fost asociat cu stări de depresie și de anxietate, ca o forma de a regla aceste stări. Un alt studiu la care au participat peste 20 000 de persoane din Norvegia a confirmat faptul că îngrijorările legate de sănătate și siguranța financiară au venit la pachet cu mâncatul emoțional. De ce am complicat relația dintre alimentație și viața emoțională? Cum am ajuns să încărcăm mâncatul cu emoții ”nedigerate” și nevoi emoționale neîmplinite, cu scripturi sociale sau transferate din istoria familiei? De ce e așa de complicată conectarea cu corpul și cu ceea ce simțim si cum putem înțelege suprapunerea dintre ce simțim si cum mâncăm. Acestea sunt câteva dintre aspectele pe care le explorăm în acest episod Mind Education Podcast alături de Ancuța Coman-Boldișteanu, fondator al proiectului Emoții în farfurie. Ancuța este psihoterapeut autonom și terapeut de cuplu format în cadrul programului Cuplu Conștient, din cadrul Școala pentru Cuplu și este specializată în terapia traumei, a atașamentului și în terapie relațională. De-a lungul anilor a lucrat alături de persoanele care se confruntă cu provocări legate de propriul corp și de relația cu mâncarea în programe, grupuri de susținere, terapie individuală, de familie și de cuplu. A pornit în această călătorie, după ce personal, a trecut prin provocări legate de relația cu mâncarea. Studii menționate: Bemanian, M. Et. al. (2021). Emotional Eating in Relation to Worries and Psychological Distress Amid the COVID-19 Pandemic: A Population-Based Survey on Adults in Norway. International Journal of Environmental Research and Public Health;18,130. https://dx.doi. org/10.3390/ijerph18010130 Cecchetto, C., Aiello, M., Gentili, C., Ionta, S., & Osimo, S. A. (2021). Increased emotional eating during COVID-19 associated with lockdown, psychological and social distress. Appetite;160. https://doi.org/10.1016/j.appet.2021.105122. Evers, C., Dingemans, A., Junghans, A. F., & Boevé, A. (2018). Feeling bad or feeling good, does emotion affect your consumption of food? A meta-analysis of the experimental evidence. Neuroscience & Biobehavioral Reviews; 92;195-208. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2018.05.028. Music: Sergiu Tuhuțiu. Cracked Dreams

În ultimii ani, un număr tot mai mare de cercetări din diverse domenii s-au dedicat explorării microbiomului și a impactului acestuia asupra sănătății și calității vieții, de la starea de sănătate fizică și modul în care ne înțelegem și exprimăm emoțiile, până la modul în care alegem să ne implicăm sau să ne retragem din relațiile cu ceilalți. Dar cum poate microbiomul să afecteze modul în care se simte o persoană? Cum poate acest ecosistem din intestin să influențeze aspecte atât de sofisticate precum trăirile sau gândurile noastre? La început, cercetătorii au descoperit faptul că există diferențe în ce privește compoziția microbiomului în rândul persoanelor cu diagnostice psihiatrice sau neurologice diverse față de persoanele fără un diagnostic și mai mult decât atât, că prin reechilibrarea compoziție microbionului, simptomele psihiatrice sau neurologice se reduc. Însă deși există studii care confirmă rolul compoziției microbiotei asupra gândirii și a comportamentelor relaționate cu stresul, inclusiv a anxietății și depresiei, încă nu se știe cu claritate prin ce mecanisme au loc aceste influențe. Stresul, în special cel de lungă durată poate modifica functioanrea și compoziția microbiomului, care la rândul lui, va avea un impact asupra creierului. Dieta are de asemenea un rol decisiv asupra compoziției și funcționarii microbiomului, și implicit asupra sănătății fizice si emoționale. De exemplu, dietele vestice, adică cele bogate in grăsimi nesănătoase sunt asociate cu dezechilibre ale microbiomului care, în cascadă cresc riscul inflamației sistemice, care este specifică unor provocări ale sănătății mintale, ca depresia.  Concret, cum pot fi duse aceste descoperiri în viața noastră de zi cu zi? Este adaptarea nutriției nevoilor personale specifice atât de importantă sau pare o soluție prea simplă pentru probleme complicate? Ce înseamnă reechilibrarea microbiomului în așa fel încât să dispară stările depresive sau cele de anxietate? Invitatul acestui episod Mind Education Podcast este  dl. profesor Dan Vodnar, prorector cercetare în cadrul USAMV Cluj Napoca, profesor în cadrul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentației și expert în cadrul Comisiei Europene pe probleme de bio-economie. Pentru rezultatele impresionante din cariera academică a fost inclus în top 2% mondial al oamenilor de știință din domeniul Științei Alimentelor; rezultatele inovatoare de cercetare au primit de asemenea recunoaștere internațională prin brevete, medalii și premii, una dintre acestea fiind medalia de aur de la Salonul de Inventică de la Geneva. Studii incluse în cadrul  episodului (selecție): Allen, A.P., Dinan, T.G., Clarke, G. & Cryan, J.F. (2017). A psychology of the human brain-gut-microbiome axis. Social and Personality Psychology Compass;11(4):e12309. DOI: 10.1111/spc3.12309. Del Toro-Barbosa, M., Hurtado-Romero, A., Garcia-Amezquita, L.E. & García-Cayuela, T. (2020). Psychobiotics: Mechanisms of Action, Evaluation Methods and Effectiveness in Applications with Food Products. Nutrients;12(12):3896. Doi: 10.3390/nu12123896. Foster, J.A., Rinaman, L., Cryan, J.F. (2017). Stress & the gut-brain axis: Regulation by the microbiome. Neurobiology of Stress;7:124-136. DOI: 10.1016/j.ynstr.2017.03.001.  Music: Sergiu Tuhuțiu. Blackmailed Soul

Cercetări din psihologia socială au confirmat faptul că modul în care partenerii reușesc să prioritizeze nevoile relației în momentele vulnerabile are un impact asupra evoluția ei; cu cât partenerii, sau cel puțin unul dintre parteneri va reuși să prioritizeze nevoile relației, cu atât aceasta va putea evolua înspre o redefinire mai profundă a intimității și o mai mare stabilitate. În schimb, cu cât urgențele personale vor deveni prioritare, în concurență cu nevoile relației, cu atât cuplul va aluneca înspre rupturi și distanțare care cu timpul pot duce înspre momente de criză, rupturi sau separare. Așa cum am menționat în cercetarea națională despre provocările cuplului derulată în cadrul Școala pentru Cuplu, studiile arată că suntem țara din Europa cu cea mai scăzută durată a căsătoriei, de aproximativ 8 ani, în comparație, de exemplu cu Regatul Unit, unde durata medie a unei căsătorii care se finalizează cu divorț este de aproape 12 ani. În același timp, rapoartele mondiale arată că, mai ales în țările civilizate, durata primei căsătorii a crescut în ultima perioadă, ceea ce nu se întâmplă însă în cultura noastră. De ce renunțăm atât de ușor? De ce ne pierdem încrederea în relații de iubire de lungă durată? Care sunt resursele de care avem nevoie pentru a putea depăși crizele specifice unei relații în doi? Cum putem să ne creștem reziliența personală și a relației, în așa fel încât să ajungem să ne bucurăm de ”soarele de după furtunile” unei crize? Domnica Petrovai este terapeut de cuplu și de familie de peste de 25 de ani, fondatoarea Mind Education și Școala pentru Cuplu  și a programului de formare pentru terapeuți de cuplu Cuplu conștient și autoarea apreciatei cărți ”Iubește și fii iubit/ă. Aproape totul despre relația de cuplu” min. 07:56 - Cum arară o criză în relația de cuplu? min. 12:40 - Ce declanșează o criză, mai degrabă evenimente ”din exterior” sau ”din interior”? min. 19:44 - Cum evoluează o criză negestionată? min. 28:08 - Ce au nevoie cuplurile atunci când este un dezechilibru între parteneri în ce privește angajamentul față de relație?  min. 35:40 - Care sunt primele repere ale progresului? min. 40:58 - Cum pot fi prevenite crizele? Pot fi viitoarele crize prevenite prin gestionarea eficientă a primei crize? Studii menționate (selecție): Cercetarea derulată de Școala pentru Cuplu Impett, E. A., Gere, J., Kogan, A., Gordon, A. M., & Keltner, D. (2013). How sacrifice impacts the giver and the recipient: Insights from approach-avoidance motivational theory. Journal of Personality, 82, 390–401. https://doi.org/10 .1111/jopy.12070 Johnson, M. D., & Neyer, F. J. (2019). (Eventual) stability and change across partnerships. Journal of Family Psychology, 33(6), 711–721. https://doi.org/10.1037/fam0000523 Music: Sergiu Tuhuțiu. Almost Found

Cercetarea națională Mind Education despre bunăstarea emoțională în spațiul profesionala ne-a arătat că sănătatea emoțională este una dintre provocările multora de acum, iar anxietatea este una dintre acestea. Din cele peste 1200 de persoane care au participat la cercetare, doar 10% recunosc că nu se confruntă cu stări de anxietate, în timp ce una din 3 persoane resimte anxietatea cu intensitate. Aceste stări sunt mai frecvente în rândul persoanelor care au vârsta sub 40 de ani, iar unul dintre mecanismele care contribuie este neglijarea resursele personale și relaționale; grija față de rutinele de somn sau prioritizarea relațiilor de încredere, pe termen lung sunt câteva exemple. Sentimentele de singurătate, izolarea și provocările legate de a construi relații de lungă durată bazate pe încredere contribuie la accentuarea stărilor de anxietate.   Episodul de astăzi este o discutie pragmatică alături de colega mea Gina Enache, despre cum afectează anxietatea viața de zi cu zi, dar mai ales despre practicile recomandate pentru gestionarea îngrijorărilor și a anxietății. Gina este psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportmental cu experiență în special în prevenirea și reducerea anxietății. Music: Sergiu Tuhuțiu. World's Heart

Acest episod Mind Education Podcast continuă discuția despre atașamentul copiilor în relația lor cu adulții din școală alături de Andreea Arsene pentru că e o discuție importantă din mai multe perspective. Una dintre acestea este interdependența dintre performanța școlară și atașamentul pe care îl simt copiii și adolescenții în relațiile cu adulții din școală. Studiile* arată, fără dubii faptul că o relație de atașament sigură influențează succesul școlar prin două căi: una este indirectă, prin relația de atașament cu părinții, si cealaltă, directă, prin atașamentul copiilor față de școală și profesori.  O altă perspectivă este contribuția enormă pe care o pot avea profesorii în viețile copiilor mai puțin privilegiați emoțional. Pentru acei copii care nu au o bază de atașament sigură acasă, în relația cu părinții, relațiile din școală, inclusiv  o singură relație de atașament cu un profesor pot fi baza pe care se sprijină la nevoie și care le susține dezvoltarea.  Andreea este psihoterapeut de familie și cuplu, cu formare în cadrul Școala pentru Cuplu prin programul ”Cuplu conștient” și aduce exemple și recomandări practice care să inspire adulții să construiască o relație de atașament cu copiii pe care îi cresc prin învățare. *Bergin, C. & Bergin, D. (2009).  Attachment in the Classroom. Educational Psychology Review;21(2);141-170. DOI:10.1007/s10648-009-9104-0 Music: Sergiu Tuhuțiu. Blackmailed Soul

Comportamentele de risc la adolescenți și tineri apar, conform studiilor de specialitate la aproximativ 18% dintre aceștia si din păcate frecvența acestor comportamente este în creștere alarmantă și la vârste din ce în ce mai mici. În ultimii 10 ani comportamentele de risc au crescut în medie cu 22%. Cea mai mare creștere s-a observat în rândul băieților cu vârsta între 10 și 14 ani, o creștere cu peste 80% față de anii anteriori, și cu 68% în rândul fetelor cu vârsta între 13 și 16 ani. Alte studii vorbesc de o creștere surprinzătoare a acestor comportamente în special în rândul adolescenților din familii care au acces la resurse, cu un statut socio-economic privilegiat. De ce apar aceste comportamente? Sunt o mulțime de aspecte care conduc la dezvoltarea lor, de la evenimente negative de viață, resursele lor personale și provocările de sănătate mintală ca anxietatea sau depresia, relația cu părinții, până la expunerea frecventă la școală, acasă sau în mediul online la comportamentele de risc ale celorlalți.  Cu toată această cunoaștere legată de factorii care conduc la comportamente de risc în rândul adolescenților și adulților tineri, există puține rezultate care să confirme eficiența unor intervenții specifice care să le reducă apariția. Ceea ce ne arată cât de importantă este prevenția, investiția în bunăstarea emoțională a copiilor și a viitorilor adolescenți prin dezvoltarea competențelor emoționale precum reziliența, creșterea confortului cu disconfortul emoțional, gestionarea emoțiilor fără evitarea sau negarea lor. Invitata acestui episod este Bogdana Păcurari, psihoterapeut de familie și cuplu la Mind Education Studii menționate: Cottrell DJ, Wright-Hughes A, Collinson M, Boston P, Eisler I, et al. (2018). Effectiveness of systemic family therapy versus treatment as usual for young people     after self-harm: a pragmatic, phase 3, multicentre, randomised controlled trial. Lancet Psychiatry.5(3):203-216. doi: 10.1016/S2215-0366(18)30058-0. Abdelraheem M, McAloon J, Shand F. (2019). Mediating and moderating variables in the prediction of self-harm in young people: A systematic review of prospective longitudinal studies. J Affect Disord.;246:14-28. doi: 10.1016/j.jad.2018.12.004. Sara G, Wu J, Uesi J, Jong N, Perkes I, et al. (2022). Growth in emergency department self-harm or suicidal ideation presentations in young people: Comparing trends before and since the COVID-19 first wave in New South Wales, Australia. Aust N Z J Psychiatry. doi: 10.1177/00048674221082518. Music: Matei Sax. Fall (Official Audio)

Care e calea de la părinții presupus perfecți înspre părinții de care are nevoie copilul sau copiii noștri, ca să devină ei, la rândul lor, adulți împliniți? De ce teama de a nu traumatiza copilul, sau de a nu repeta greșelile pe care le-au făcut părinții noștri îi poate pregăti pe copii pentru o viață trăită cu neîncredere, nesiguranță și relații anevoioase cu ceilalți? Evoluția copiilor depinde de evoluția emoțională a părinților și adulților din viața lor. Dacă ne uităm în urmă, la nevoile părinților și bunicilor noștri observăm că evoluția a însemnat tranziția de la nevoia de supraviețuire, de la o viață cu lipsuri și abuzuri înspre grija față de bunăstare emoțională. Sau cum spune Domnica Petrovai în cadrul cursului pentru părinți de pe platforma sinergie.ro: ”Suntem prima generație de părinți mai reflexivi și mai conștienți, mai prezenți emoțional în viața noastră și a copiilor noștri. Siguranța de sine și încrederea copilului tău, depinde, spun nenumărate studii, de această capacitate de a te înțelegere, de a ieși din modul de supraviețuire și de a fi prezent. Ne-am construit noi resurse și o altfel de prezență în viață. Ne simțim și ne dorim să ne simțim mai în siguranță cu noi și cu ceilalți. Trăim, diferit de părinții și bunicii […] Vrem să prosperăm emoțional, copiii noștri să fie bine emoțional, să fie mai prezenți, mai conștienți și mai asumați emoțional și relațional, disciplinați și empatici. Vrem să aibă resursele și modelele pentru un alt mod de relaționare, diferit de generațiile noastre.” Domnica Petrovai este mamă a două fete, terapeut de cuplu și familie de mai bine de 25 de ani, fondatoarea Mind Education și Școala pentru Cuplu, și autoarea apreciatei cărți Iubește și fii iubit/ă. (Aproape) totul despre relația de cuplu. Eu sunt Mara Bria, doctor în psihologie la Mind Education și Scoala pentru Cuplu, realizator și gazda Mind Education Podcast min. 03:35 - Ce înseamnă să fii un părinte suficient de bun pentru copiii tăi? min. 12:12 - Ce pot face părinții ca să nu repete copiii istoria lor de viață? min. 16:37 - Cum ne conectăm cu copiii, mai ales în momentele dificile emoțional? min. 25:46 - Ce înseamnă acceptarea în relația cu copiii și cum se construiește aceasta? min. 31:50 - De ce investiția în relația de cuplu este de asemenea o investiție în bunăstarea emoțională a copiilor? min. 41:00 - Câteva cuvinte despre cursul dedicat părinților, de pe platforma Sinergie. Music: Sergiu Tuhuțiu - Over Time

Cea mai recentă cercetare Mind Education pe care am derulat-o în ultimele luni la noi în țară a avut ca focus bunăstarea emoțională și mintală în spațiul profesional. Prin această cercetare, la care au participat peste 1200 de persoane din domenii profesionale diverse, am explorat impactul a două tipuri de aspecte asupra sănătății emoționale: contribuțiile personale, individuale și dinamicile relaționale. Una dintre dinamicile relaționale pe care le-am investigat în raport cu bunăstarea emoțională este practicarea conversațiilor dificile în echipe. Și din fericire, datele ne arată că antrenarea acestora începe să devină o practică, pentru că o treime dintre participanți recunosc că au conversații dificile și că acestea sunt benefice. Aproape la fel de frecventă este însă și tendința de a le evita:  28% dintre participanți recunosc acest tipar în echipele din care fac parte, în timp ce 16% spun că în echipele în care lucrează, conversațiile dificile se transformă în conflict. Dar de ce să antreneze echipele modul în care au discuții dificile? Datele noastre ne-au arătat că această practică este asociată cu reducerea epuizării profesionale, cu creșterea încrederii și a siguranței psihologice in echipă dar si cu reducerea stărilor de depresie. Cu alte cuvinte, cu cât o echipă va antrena această practică, cu atât va avea mai multe resurse emoționale pentru colaborare. Și de ce spun asta? Pentru că un aspect interesant pe care l-am descoperit prin această cercetare este impactul diferit pe care îl au tiparele de evitare a conversațiilor dificile sau de transformare a lor în conflicte. Cum se antrenează aceste conversații dificile, cum se transformă echipele în urma integrării acestei practici? Despre acest proces, care a fost experiența echipei ei în antrenarea oferirii de feedback dintr-un spațiu de siguranță psihologică si încredere ne împărtășeste Oana Casapu. Oana este managing partner și software tester senior la Altom și de asemenea coordonează programele interne de învățare. Music: Sergiu Tuhuțiu. Seashore Dreams

Baza atașamentului se formează în primul an de viață, în urma experiențelor copilului din relația cu adultul de referință. Aceasta este perioada în care copiii își construiesc primele repere despre viitoarele lor relații cu ceilalți, din copilărie și până la viața adultă. Și cel mai important reper este cât de sigure pot fi relațiile de apropiere emoțională, pentru că prin acest filtru al siguranței emoționale vor fi descifrate toate viitoarele lor relații. Deși baza atașamentului se construiește în primul an de viață, date din neuroștiință și psihologia dezvoltării aduc rezultate cu mult optimism pentru intervențiile din practică pentru că arată două aspecte: faptul că stilul de atașament securizant este cel mai stabil în timp și faptul că stilurile mai puțin securizante sunt maleabile, se pot modela în primii ani de viață. Cum se exprimă un stil de atașament prin care un copil anticipează siguranță emoțională în relațiile cu ceilalți? Această gramatica a relațiilor se învață prin experiențe și nu prin cuvinte, de aceea el poate fi recunoscut în interacțiunea cu ceilalți. Concret, sunt câteva comportamente prin care se exprimă un stil de atașament securizant. De exemplu, copiii se liniștesc emoțional în prezența adultului, atunci când trăiesc emoții intense sau inconfortabile, ca teamă, tristețe, furie, dezamăgire, groază sau altele. Pentru aceasta e nevoia ca adultul să poată fi o ancora de siguranță pentru copil. Un alt exemplu de comportament este faptul că ei împărtășesc adulților ceea ce simt, bucuriile și experiențele plăcute mărunte și mari. În momente provocatoare emoțional sau când au nevoie de sprijin apelează la adulți, pentru că vor anticipa că adultul îi va asculta și le accepta și înțelege trăirile.  Invitata colecției de episoade despre atașamentul copiilor în relațiile cu adulții din viață lor este Andreea Arsene, psihoterapeut de familie și cuplu, cu formare în cadrul Școala pentru Cuplu prin programul ”Cuplu Conștient. Știința dedicată cuplului”; acest prim episod explorează relația de atașament a copiilor în relația cu părinții. Studii incluse în discuție: Opie, J. E. et. al. (2021). Early childhood attachment stability and change: a meta-analysis, Attachment & Human Development, 23:6, 897-930, DOI: 10.1080/14616734.2020.1800769  Verhage, M. L., Schuengel, C., Madigan, S., Fearon, R. M. P., Oosterman, M., Cassibba, R., Bakermans- Kranenburg, M. J., & van IJzendoorn, M. H. (2015). Narrowing the transmission gap: A synthesis of three decades of research on intergenerational transmission of attachment. Psychological Bulletin, 142(4), 337–366. https://doi.org/10.1037/bul0000038 Music: Sergiu Tuhuțiu. Blackmailed Soul 

Copiii au nevoie de prezența emoțională a ambilor părinți și de relații de atașament sănătos. Modul în care mamele și tații dezvoltă relația lor cu copiii este complementară. Deși majoritatea studiilor au explorat relația de atașament a mamelor cu copiii, acele studii care au inclus relația ambilor părinți arată că sunt câteva diferențe; de exemplu, mama își construiește relația cu copiii în special prin a aduce calm și sprijin emoțional; tații, în schimb construiesc o relație mai dinamică, bazată în special pe activități care cresc nivelul de energie. Joaca părinților cu copiii este un context prin care se consolidează atașamentul dar este și una dintre  oportunitățile valoroase de învățare și creștere emoțională. Studiile arată că există diferențe între părinți și în ce privește stilul de joacă adoptat; dacă mamelor le este mai confortabilă joaca prin cuvinte, tații preferă joacă ghidată de dinamism și contact fizic. Aceste contexte de joacă au un mare impact asupra dezvoltării copiilor, pentru că ele le susțin formarea competentelor cognitive, emoționale și sociale. De exemplu, prin faptul că mamele aduc cuvinte în joaca alături de copii, aceștia învață mai ușor să își recunoască emoțiile, să fie mai în contact cu ce simt. Stilul de joacă pe care îl aduc tații este o oportunitate extraordinară pentru băieți să învețe să își gestioneze emoțiile intense în spațiul de siguranță al relației cu tatăl lor. De exemplu, prin joaca fizică, activă alături de tați sau alte figuri paterne băieții învață să își regleze agresivitatea și răspunsurile emoționale. În acest episod Mind Education Podcast am explorat alături de Daniela și Robert din experiențele lor de învățare de care au parte alături de cei trei băieți ai lor.
 Dana este psiholog cu formare în terapia sistemică și terapia de cuplu prin programul Cuplu Conștient și lucrează în practica privată cu copii, adolescenți, cupluri și familii, precum și în intervenții de comunitate. Robert este preot greco-catolic în Eparhia de Lugoj și are studii de teologie și master în Spiritualitate Orientală la Roma, completate cu formare în terapia familial-sistemică Studii incluse: Fernandes C, Fernandes M, Santos AJ, Antunes M, Monteiro L, Vaughn BE, Verissimo M. (2021). Early Attachment to Mothers and Fathers: Contributions to Preschoolers' Emotional Regulation. Front Psychol.;12:660866. Doi: 10.3389/fpsyg.2021.660866. Chaplin TM, Aldao A. (2013). Gender differences in emotion expression in children: a meta-analytic review. Psychol Bull. Jul;139(4):735-65. Doi: 10.1037/a0030737. Epub 2012 Dec 10. PMID: 23231534; PMCID: PMC3597769. Music: Sergiu Tuhuțiu. Morning Recall