“Portarul ăsta mic nu moare-n pat!” Pronosticul morții mele premature mi-a umplut inima de bucurie. Însemna că trecusem cel mai greu dintre examene: examenul de curaj.(N.a. Fracturile) sunt tribut exuberanței și “marii fericiri de a fi portar”. De a ști că ești ultimul apărător. De a ști că plonjonul tău, bun sau rău, dictează pulsul câtorva zeci de mii de oameni...Zâmbetul e o armă. O armă care impune. Un portar zâmbind valorează cât doi. Un zâmbet bine plasat în ochii înaintașului advers micșorează ca prin farmec unghiul, mărește dilema și asmute cârceii. Eu m-am chinuit să zâmbesc întotdeauna.