Când ne gândim la anii de școală, amintirile, unele mai frumoase altele mai rele, sunt inevitabil legate de momentul când îți auzeai numele strigat pentru a ieși la tablă. Stăteai în picioare în fața clasei și a profesorului să dai socoteală de știința de carte pe care o aveai sau nu. Erai încercat de un val de emoții, de la teamă, nesiguranță, confuzie, momente de uitare, valuri de transpirație, până la curajul inconștientului. Uneori la sfârșit de trimestru, cei care erau la limită cu notele ieșeau în față pentru o ultima șansă de a promova. Era un fel de "all in", totul sau nimic. Va veni o zi când fiecare din noi va sta în picioare în fața Stăpânului Universului pentru a da socoteală de isprăvnicia sa. Nu fi curios ce se va întâmpla cu vecinul tau, ci vezi cum vei sta tu în acel moment. Iar cine va trece examenul, zice Pavel, o va face doar pentru ca este susținut de puterea lui Dumnezeu. ‘’Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuși va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.’’ Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Încă de la apariţia sa, creştinismul a trebuit să ofere lumii, prin intermediul propovăduirii şi trăirii creştinilor, un nou model de abordare şi de raportare la tot ce ţine de vremelnicul vieţuirii. Trăirea simplă, empatia profundă cu semenii, iubirea de oameni, vestirea lui Hristos şi a vieţii veşnice, toate trebuiau împletite şi încorporate în provocările economice şi politice ale timpului în care trăiau. Nevoia ce mai mare a timpului prezent este ca teologia şi dogma creştină să coboare din nou în viaţa practică şi zilnică a creştinului.  Sunt tot mai mulţi teologi şi tot mai puţin creştini. Modelul de vieţuire zilnică nu mai este acela al credinţei şi lepădării de sine, este modelul concurenţial şi avar al posedării de bunuri materiale în scop egoist şi hedonic. Societatea contemporană are provocări ce ţin de inechitatea repartizării bogăţiilor, de discriminările accesului la resursele naturale, de crizele politice provocate de orgolii personale. Suntem o planetă care moare sufocată de o populaţie care nu trăieşte decât plăcerea zilei de astăzi şi care nu are decât sloganul eu si numai eu. Pentru creştin, acum mai mult ca niciodată, este nevoie de a trăi textul care spune: căutaţi mai întâi Împărăţia cerurilor şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra!   Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare. 

Babilon - nume tainic ce apare pe paginile Noului Testament. Din cele 22 de capitole care alcătuiesc cartea Apocalipsei, patru capitole se ocupă în mod detaliat de această tainică entitate: cap. 14, 16, 17 și 18. Desi în lume circulă diferite interpretări ale acestui nume tainic, criteriile de identificare pe care Biblia ni le prezintă cu generozitate, nu ne lasă în nesiguranță. O singură putere corespunde tuturor criteriilor biblice de identificare: Roma. Creștinii primului secol știau foarte bine lucrul acesta. Ei nu ezitau în identificarea Babilonului, fapt ce reiese din finalul primei epistole a lui Petru : “Biserica aleasă cu voi care este în Babilon, vă trimite sănătate.” 1 Petru 5, 13 Așadar Babilonul, mama, are și niște fiice, la fel de desfrânate ca și ea, ieșite din sânul ei și care o imită în multe privințe, manifestând același spirit. Când Apocalipsa vorbește în cele patru capitole: 14, 16, 17 și 18 despre Babilonul modern, exista două sensuri ale termenului Babilon: 1. Babilon ca biserică-mamă 2. Babilon ca o familie întreagă de biserici apostaziate, ieșite din aceeași biserică-mamă. Adesea, văzând cum păcatul se întinde ca o maree neagra peste toate aspectele vieții, chiar și peste acelea pe care le considerăm curate, neprihănite, cădem într-un soi de descurajare, întrebându-ne: Oare e posibil ca pământul acesta îmbătrânit, bolnav și întunecat să fie din nou luminat și înnoit? Când vezi din ce în ce mai multă indiferență față de Dumnezeu și din ce în ce mai mult secularism între oameni, din ce în ce mai multă goană după bani, plăceri și putere, te intrebi: "Oare mai există șansă ca aceste inimi întunecate să mai fie luminate de lumina Evangheliei?" Făgăduința lui Dumnezeu dată prin profetul Isaia este cât se poate de clară: “Întunericul nu va împărăți veșnic pe pământ.” Apocalipsa cap.18 reprezintă împlinirea acestei făgăduințe. Atunci când citim la prima vedere Biblia, unele pasaje ni se par prea dure, având o exprimare radicală. În această situație se află și pasajul din Apocalipsa 18, 1-5, în care Cuvântul lui Dumnezeu declară fără ezitare și menajamente că Babilonul modern “a ajuns un locaș al demonilor, o închisoare a oricărui duh necurat”. Babilonul zilelor noastre nu are niciun viitor. Acum este timpul lui, dar el va fi nimicit de mânia lui Dumnezeu. După capitolul 19, cartea Apocalipsei nu mai amintește nimic despre Babilon. În schimb, Noul Ierusalim, cetatea sfântă împodobită ca o mireasă pentru mirele ei, este descris cu lux de amănunte în toată splendoarea lui. Ierusalimul cel nou, cel ceresc, iar nu Babilonul modern este acea “cetate cu temelii tari” pe care credincioșii din toate timpurile au așteptat-o cu ardoare.  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Nu există dovezi suficiente să afirmăm că moralitatea unui individ în viața de biserică este mai mare decât moralitatea sa în viața privată. Deci nu putem concluziona că moralitatea unei biserici este mai mare decât moaralitatea mădularelor ce o compun. Chiar dacă teologia bisericii este ireproșabilă, viețuirea membrilor determină gradul de relevanță a valorilor creștine în societate. Când Hristos a zis că încredințează Bisericii sale mandatul de a reprezenta în lume caracterul lui Dumnezeu a știut că riscul ca aceștia să eșueze este mare. A pus la dispoziția bisericii toate resursele cerului și așteaptă ca aceasta, prin mărturisirea cu gura și prin trăirea zilnică a virtuților creștine să demonstreze oamenilor iubirea și transformarea pe care o dorește Dumnezeu în copii Săi. Dar privilegiile și binecuvântările sunt însoțite de responsabilități. Chiar dacă destinul veșnic este rezultatul unei alegeri personale și a unei judecăți personale, evoluția Bisericii și reprezentativitatea ei sunt supuse judecății. Dumnezeu mereu a avut, are și va avea o biserică de care are grijă și al cărei cap este. Purtarea aceasta de grijă se manifestă și prin curățarea ei de crengi și uscături. Când Dumnezeu scutură pomul, tot ce nu este matur și valoros va cădea la pământ. Cu toate acestea, El are grijă de cel mai sincer și neajutorat suflet ca să nu se piardă.   Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Idealul de imitare a lui Hristos este un element important al teologiei, eticii și spiritualității creștine. Trimiterile la acest concept și practica sa se regăsesc în cele mai vechi documente creștine, de exemplu, în epistolele Sf. Apostol Pavel. Sfântul Augustin privea imitația lui Hristos ca scop fundamental al vieții creștine și ca remediu la imitările păcatelor lui Adam.  Sfântul Francisc de Assisi a pledat pentru o cale a sărăciei, imitându-l pe Hristos care s-a născut sărac, într-o iesle și a murit gol, pe cruce. Tema imitării lui Hristos este întâlnită și în teologia bizantină, din secolul al paisprezecelea, fiind văzută ca o viață personală trăită în Hristos, ca o virtute creștină fundamentală.  De Imitatione Christi este destul de simplă și făcută mai ales din aforisme și din maxime fără nicio pretenție teologică. Limbajul lucrării „este simplu și curgător, limpede ca o apă de munte, dar având adâncimi de ocean”. Lucrarea a alimentat devoțiunea și rugăciunea numeroaselor generații de creștini, mai ales laici, care caută în viața lor de fiecare zi să trăiască respectând preceptele lui Hristos (de unde și titlul). „Dintre toate cărțile de pietate, ce s-au scris de vreun credincios al Bisericii, ea este socotită drept cea mai bună. Cunoscătorii spun că ei îi revine locul imediat după Sfânta Scriptură, în ceea ce privește puterea de prefacere sufletească, pe care o exercită asupra cititorilor.’’ Astăzi creștinismul a devenit mai mult o teorie de care societatea se dezice pentru că viața creștinului nu este o imitare a vieții lui Hristos. Abisul între teoria credinței si practica zilnică aproape impune lepădarea acestuia ca fiind nerelevant și retrograd. Creștinismul, pentru a redeveni relevant ca în vremea apostolilor, are nevoie de oameni care să trăiască prin fapte, motivați de credință, toată credința prin imitarea vieții lui Hristos. Creștinii trebuie să-și arate credința prin fapte, altfel zadarnică este credința lor. Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

‘’Mai vârtos să înțelegi ce citești, că a citi şi a nu înţelege este a vântura vântul şi a fierbe apa." - Miron Costin  "Vrei să te gândești cu adevărat la ce ai citit?" Chiar și în timpul apostolilor se ştia că unele pasaje din Vechiul Testament sunt greu de înţeles, iar mulţi cititori contemporani ajung la concluzia că  nu este deloc ușor de înțeles Biblia. În Fapte 8: 30-31 spune: „Filip a alergat la el, și l-a auzit citind din cartea profetului Isaia şi i-a spus: Înțelegi ce citești? El a spus: Cum pot să înțeleg, dacă cineva nu mă călăuzește?’’ Și l-a rugat pe Filip să vină și să stea cu el. Unii cred că pot interpreta Biblia, că hermeneutica este suficientă. Ei bine, poate, într-adevăr, ei pot, dar interpretările lor vor corespunde adevăratului sens al declarațiilor biblice? În principiu, orice carte poate fi "interpretată" în cel mai arbitrar mod, dar uneori nu rămane nimic din gândurile scriitorului. Oricine vrea să înțeleagă Biblia fără să distorsioneze adevăratul său înțeles cu propriile speculații, trebuie să muncească din greu pentru a ști ce vrea Dumnezeu să spună prin Cuvântul Său. Fără călăuzirea aceluiaşi Duh ce a inspirat scriitorul în transmiterea revelaţiei, interpretarea textului de către cititor generează ceaţă sau erezie. Biblia nu este scrisă în nici un "limbaj misterios", închis în mod deliberat pentru cititorul neinvitat. Cu toate acestea, există locuri în care înțelegerea necesită cunoștințe anterioare. Deși, desigur, nu întotdeauna. Paznicul de comori din Etiopia a cumpărat doar o parte din Biblie, cartea profetului Isaia, dar deja în ea a întâlnit o profeție care cere o "interpretare", adică o explicație. Astăzi nu suntem amenințați cu astfel de dificultăți, pentru că avem Biblia care conține întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, în care o carte o completează și o clarifică pe cealaltă. Dificultăţile sunt legate de propriile prejudecăţi sau, mai grav, de interese obscure și necreştine.  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

"Ecleseiastul 2,4: Am început lucrări mari: am zidit case, am sădit vii. Acesta este farmecul inceputurilor. Ne plac si ne atrag pentru ca au puterea sa ne faca sa visam. Arată cine suntem, ce putem face și ce putem avea." Uităm de multe ori, însă, că începuturile depind de noi. De gândul și de gestul pe care-l facem când, din nou, avem în față o foaie albă. "Isaia1,10: De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple." Frumusețea începuturilor este dată de speranța că de data aceasta voi reuși. Iar începuturile de an concentrează cea mai mare doză de speranță. De la adicții la cure de slăbire, toate schimbările pe care știm că trebuie să le facem le amânăm și le proiectăm pentru începutul de an. Dar experiența și rutina ne demonstrează că dacă astăzi nu faci altceva decât ieri, rezultatul va fi mereu același. Eu, tu, noi, avem în față nu un an nou, ci în fiecare zi o nouă ocazie de a ne schimba în bine. Orice schimbare începe cu mine. Să nu uitați însă: La Început a fost Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu. La Început Dumnezeu a făcut! Orice Început adevărat va începe cu verbul a fi, urmat de a face. Iubitul, visatul și adoratul verb a avea e doar consecința lui a fi. Anul acesta doresc sa fim, apoi să facem!  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Se cuvine să mulţumim lui Dumnezeu pentru providenţa Sa manifestată în acest an dificil. Nu înţelegem multe din întâmplările acestui an. Fiecare încercare este o provocare pentru creştin: se va încrede el mai mult în Dumnezeu? De părerologi conspiraţionişti şi de trepăduşi care îţi explică de ce linia dreaptă nu e drumul cel mai scurt între două puncte, numai de bine. Mulţi şi-au descoperit vocaţia activismului  civic în timpul slujbelor religioase. Ca niciodată, viaţa religioasă a creştinilor a devenit subiect de mită politică. Afurisenia, sfinţii, preasfinţii, anafura şi paharul împărtăşirii s-au amestecat sincretic cu terminologii medicale si politice alimentând social media cu material combustibil. Dilema nefericitului Hamlet e cazută în desuetudine. Dilemele contemporane ale creştinului nu sunt filosofice ci medicale si religioase. Morţii sunt îngropaţi in funcţie de certificatul verde, in rai nu e sigur cine intră, vaccinaţii sau nevaccinaţii, dar e sigur că numai o categorie va fi acolo. Cât despre veşnica polemică de sfarşit de an din lumea neuroprotestanţilor,cu brad sau fară, nimic nu o defineşte mai bine ca înţelepciunea populara: ţara arde şi baba se pieaptană. Nu astepta. Timpul nu va fi niciodata potrivit. Astăzi este ziua in care îţi poţi schimba destinul veşnic. Alege sa fii cu Dumnezeu.Doar aşa vei fi sigur nu doar de mulţi ani, ci de o veşnicie de ani!  O calatorie de o mile de mile incepe cu un pas. – Lao Zi.  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Misiunea internă a Bisericii are ca parte integrată asistenţa socială pe care aceasta trebuie să o manifeste cu privire la omul   contemporan şi la societatea actuală. Implicarea în social a Bisericii este deopotrivă deziderat, necesitate şi prioritate. Este deziderat pentru că presupune efortul nostru de a răspunde lui Dumnezeu, chemării Lui, de a ajuta pe cei în nevoi şi suferinţe, slujirea acestora înseamnă – în registrul chenotic hristic – slujirea lui Dumnezeu însuşi. Este necesitate pentru că vine în ajutorul semenilor în mod concret, accentuează dinamismul vieţii misionar-religioase şi ne arată vii în relaţia de ascultare şi comuniune cu Dumnezeu, dar şi în relaţia plină de iubire şi milă faţă de aproapele suferind. Este, de asemenea, prioritate pentru că ordonează şi ierarhizează în mod firesc propria noastră acţiune misionară pe planul iconomic, accentuând aspectul instituţional al Bisericii în lucrarea sa în lume. Este o dimensiune ca poate face zadarnică misiunea de vestire a Evangheliei dacă acesta se rezumă doar la enunţarea şi vestirea Împărăţiei fără trăirea practică a iubirii aproapelui. Implicarea socială a Bisericii nu face altceva decât să urmeze modelul Mântuitorului care mergea din loc in loc învăţând, predicând si vindecând bolnavii. Daca vrei să fii sarea pământului, amestecă-te cu oamenii, fii parte a nevoilor lor. Dacă eşti lumină, adu o rază de soare în casa celor lipsiţi sau bolnavi, parăsiţi, loviţi de greutăţile vieţii. Dacă vrei sa mergi pe ape, coboara din baracă şi udă-ţi picioarele! Dar să nu ştie stânga ce face dreapta ca să nu rămâi doar cu lauda lumii! În rest, să fim cei dintâi în fapte bune!  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Dacă ar exista un conflict între milă și dreptate, atunci ne-am aștepta ca în Evanghelie acestea să apară în contrast. Atunci când se vorbește despre milă, ar trebui să se pună la îndoială dreptatea. Atunci când intervine mila, nu am mai putea vorbi despre dreptate. Și dacă milostenia și dreptatea s-ar petrece în același timp, Sf. Scriptură ar trebui să ne răspundă, având în vedere această contradicție aparentă și să ne ofere soluția supremă. Cu toate acestea în Sfânta Scriptură, cele două concepte nu apar în opoziție. Pe tot parcursul ei dreptatea și mila merg împreună, într-un mod natural. În Pildele lui Solomon 12,10 se spune că omul drept are milă de animalele. Dacă ești un om drept, dacă ești o femeie dreaptă, atunci vei avea milă animalele. Dreptatea și mila merg împreună. Tot aici, la 29,7, se spune că cineva care este drept se va îngriji de săraci. Să fii milostiv cu sărmanii este doar o parte din ce înseamnă a fi drept. În 2 Cronici 12,6 se spune că Dumnezeu este drept iar în următorul verset, 2 Cronici 12,7, aflăm că este milostiv cu poporul din Ierusalim. Din nou mila și dreptatea merg împreună. Nu este niciun indiciu al unei contradicții, nicio explicație, niciun semn al existenței vreunei tensiuni. Aceste fapte sunt prezentate pur și simplu una lângă alta. Dar dacă dreptatea nu înseamnă „să primeşti ceea ce meriţi“, atunci ce înseamnă? „Dreptate” în sine înseamnă „să faci lucrurile corect”, dar să faci lucrurile cum trebuie nu înseamnă să le dai oamenilor ceea ce merită. Scopul final nu este acela de a răsplăti pe ceilalți pentru ce au făcut. Adevărata întrebare este dacă „lucrurile au fost îndreptate”.  Da, răutatea a fost comisă, dar relaţia a fost restaurată? Și îndreptarea lucrurilor nu impune în mod neapărat pedeapsa. De fapt, aș spune că în majoritatea cazurilor, pentru a îndrepta lucrurile este nevoie de milă, de iertare. Să ne purtăm cu familia, prietenii, și cu toate celelalte persoane în aceeași manieră. Să nu fim necruțători, să nu fim dornici să le dăm oamenilor ce „merită”, să nu îi cerem Domnului să fie judecător, să-L lăsăm pe El să dea ultimul verdict. Să încercăm să îndreptăm lucrurile între noi, între noi şi Dumnezeu, noi și soțiile sau copii noștri. Dacă arătăm milă, compasiune, asta nu va pune dreptatea sub semnul întrebării ci va fi o demonstrație de justiție. Pentru că Dumnezeu Însuși, care este cu adevărat drept, a avut milă și compasiune pentru noi, și a trimis pe Fiul Său ca pe un dar. Dumnezeu arată milă față de poporul Său, astfel încât să putem îmbunătăți relația cu el, să îndreptăm lucrurile.  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.